Discutam in articolele trecute de pe site-ul nostru despre cum te poti proteja impotriva fraudei si de ce sa nu lucrezi cu casele de expeditii din Romania, nu numai atunci cand vine vorba de transportul international de marfa dar si pentru transportul national.
Am decis sa mai scriem o serie de 3 articole despre principalele motive pentru care firmele de transport din Romania dau faliment in numar din ce in ce mai mare, in speranta ca vom reusi sa tragem un semnal de alarma celor care inca mai sunt pe piata.
Principalul motiv pentru care o firma de transport „nu merge”, este proasta promovare. Tot acesta este si motivul pentru care transportatorii sunt nevoiti sa lucreze cu casele de expeditii.
Website de prezentare
Faptul ca doar 45% din firmele din Romania au un site de prezentare, si mai putin de 25% din transportatorii romani au reusit sa-si construiasca unul pana in prezent spune multe despre cat de mult ignora mediul online cele mai multe firme de transport. Multi dintre acestia se limiteaza la o pagina de Facebook in cel mai bun caz sau la un profil pe Instagram.
Cu ce te ajuta concret un website? Spre deosebire de retelele de socializare unde poti atrage accidental un client, un site propriu te ajuta sa apari mai sus in rezultatele de cautare de la Google. Sa presupunem ca ai o cisterna, si firma ta se afla in localitatea Poplaca, daca vei publica informatiile acestea pe site-ul tau si un potential client ar cauta pe Google: cisterna Plopaca, atunci site-ul tau ar avea sanse mari sa apara pe prima pagina, si implicit sa castigi un client nou.
Corporate Identity
Foarte putini soferi poarta carti de vizita pentru a le oferi celor cu care intra in contact in activitatea de zi cu zi, multi limitandu-se la a da numarul de telefon pe un biletel, ce sa mai vorbim de logo. Un kit complet de corporate identity costa aproximativ 100-150 euro si include tot ce ar avea nevoie un transportator: un logo profesionist, un model de carte de vizita, o foaie cu antet si cel mai probabil un model de autocolant pentru masina. Din pacate, multi prefera sa scuteasca suma aceasta si merg pe varianta „imi deseneaza un logo un nepot” sau „am un prieten care se pricepe”, asta daca… totusi aleg sa-si faca un logo, multi mergand pe ideea „ce-mi trebuie mie”.
Informatiile de contact
Majoritatea firmelor mari sunt atente atunci cand isi aleg un colaborator, chiar daca vorbim doar de transporturi, iar informatiile de contact joaca un rol important in a-ti pastra imaginea unei companii serioase. Lipsa unei adrese de e-mail de genul office@firmatadetransport.ro sau a unui numar de telefon fix, arata faptul ca nu ai nici cel mai mic interes sa investesti cativa zeci de euro in imaginea ta si in mijloacele de comunicare.
Promovarea prin newsletter
Imagineaza-ti ca ai pierde toate numerele din agenda ta de telefon si nu stii niciun numar pe derost sau nu il ai notat in alta parte, cum te-ai simti cand trebuie sa dai un telefon urgent cuiva drag? La fel ar trebui sa te simti pentru faptul ca nu ai construit o lista de adrese de e-mail si numere de telefon de la clienti carora sa le poti trimite oferte din cand in cand.
SINGURUL lucru pe care il fac unele case de expeditii din Romania este sa trimita mesaje SPAM la cat mai multe firme. Peste tot pe internet se pot gasi baze de date cu informatiile de contact de la diverse fabrici, importatori, exportatori, firme pe care aceste case de expeditii le bombardeaza cu mesaje zilnic sau saptamanal.
Combinati lista de newsletter cu un website atractiv sau macar informativ si veti avea principalul mod de promovare pe care il au casele de expeditii, ACESTA este secretul pentru care acestea au curse iar transportatorii nu au.
Desigur, casele de expeditii speculeaza lipsa de interes pentru imaginea online si pentru promovare a transportatorilor, si ii forteaza sa lucreze in anumite conditii, de multe ori falimentare pentru transportator.
Daca nu te-ai intrebat pana acum, probabil ar trebui sa o faci, cum este posibil ca aproximativ 800-1000 de case de expeditii sa ofere curse pentru 150.000 de vehicule de transport cate sunt inmatriculate in Romania. Transportatorii romani au fost pusi la colt si inghesuiti cu preturi mici, termene de plata exagerat de mari de la 30-45 de zile uneori chiar si 120 de zile de la primirea documentelor. Daca ti-ai raspuns la intrebarea aceasta… mai intreaba-te ceva. De ce transportatorii care au defapt puterea in aceasta piata nu au incercat pana acum sa se lupte cu casele de expeditii ci pur si simplu le-au mancat din palma? Cat mai au de gand transportatorii sa suporte tratamentul la care sunt supusi, cat mai au de gand sa se milogeasca la telefon pentru a fi platiti la timp dupa ce isi fac partea lor de treaba dintr-o comanda de transport?
Cand vor intelege oare transportatorii ca painea si cutitul este in mainile lor si ca daca ar refuza timp de 1 luna de zile sa mai ofere masini caselor de expeditii acestea ar da faliment si ar scapa o data pentru totdeauna de ele?