Învecinată cu România prin granița de Vest, Ungaria este una din cele mai importante cinci țări din Uniunea Europeană unde ajung mărfurile românești. În ordinea volumului și valorii mărfurilor exportate din România, de la mare la mic, aceste țări cu care România are strânse relații comerciale sunt Germania, Italia, Franța, Ungaria și Marea Britanie.
La rândul ei, și Ungaria consideră România o piață deloc neglijabilă pentru bunurile pe care le produce, lucru pentru care rutele de transport marfă internațional România – Ungaria și retur sunt unele des frecventate de către transportatori din ambele țări. Potrivit studiilor efectuate în Ungaria printr-un sondaj conceput de Budapest Bank în anul 2017, până la o cincime din companiile mici și mijlocii din Ungaria își exportă bunurile în țările vecine: Austria, România, Slovacia și Germania.
Pentru a facilita desfășurarea anumitor tipuri de transport pe drumurile publice ungurești, Ungaria face excepție de la restricțiile generale de circulație pentru vehiculele care transportă următoarele tipuri de marfă: animale vii, ouă, lapte proaspăt și produse lactate proaspete, carne proaspătă sau produse din carne proaspătă sau congelate, produse de panificație proaspete, alte mărfuri perisabile.
Cu toate că apropierea geografică dintre România și Ungaria ar trebui să influențeze prețurile de transport marfă în favoarea beneficiarilor și să le facă considerabil mai convenabile în comparație cu transporturile către alte țări membre ale Uniunii Europene, comisioanele impuse de casele de expediții scad rentabilitatea serviciilor. Pentru a evita acest lucru și a plăti pentru serviciile de transport marfă internațional România – Ungaria și Ungaria – România doar prețul corect, în permanență actualizat în raport cu cererea și oferta pieții, înregistrează-ți marfa pe platforma BidTrans și bucură-te de servicii de înaltă calitate la tarife corecte.