Indiferent de gradul de experiență, un șofer de vehicul rutier de transport marfă are obligația de a cunoaște și a respecta legislația în vigoare ce reglementează această activitate. Acest lucru presupune și deținerea în permanență, pe toată durata efectuării transportului a unui set complet de documente. Lista documentelor absolut necesare în transportul rutier de marfă se împarte în documente ce-l vizează pe șofer, documente referitoare la vehiculul de transport și documente specifice mărfii:
Documente ale șoferului:
・Act de identitate;
・Permis valabil de conducere corespunzător vehiculului condus de șofer;
・Legitimație eliberată de autoritatea rutieră română în care se regăsesc numele și prenumele șoferului, numărul contractului său de muncă și vizele semestriale;
・Atestat de transport marfă de tip CPI (certificat de calificare profesională inițială) sau CPC (certificat de calificare profesională continuă);
・Atestat profesional pentru condusul vehiculelor agabaritice în cazul în care autoturismul depășește masa maximă autorizată;
・Atestat profesional ADR în cazul în care vehiculul condus transportă orice tip de marfă încadrată la una din clasele de mărfuri periculoase. Obținerea acestui atestat sau a atestatului pentru transportul agabaritic sunt condiționate de deținerea atestatului CPI sau CPC. Toate aceste atestate sunt eliberate de Autoritatea Rutieră Română;
・Formular A1 prin care se atestă faptul că șoferul își achită contribuțiile sociale în altă țară din Uniunea Europeană.
Documente ale vehiculului rutier:
・Cartea de identitate a mașinii, document ce atestă dreptul de proprietate asupra autovehiculului;
・Talonul mașinii împreună cu ITP-ul (inspecția tehnică periodică);
・Polița obligatorie de asigurare RCA;
・Constatarea amiabilă, un formular tip pe care șoferul îl poate folosi în cazul în care vehiculul este implicat într-un accident pentru a nu mai fi necesară completarea documentelor de constatare de către organele de poliție;
・CEMT, documentul în care este trecută norma de poluare a vehiculului;
・Verificarea TAHO, efectuată asupra tahografului instalat în autovehicul.
Documente ale mărfii:
・Scrisoare CMR de transport ce cuprinde datele expeditorului, destinatarului, transportatorului, vehiculului de transport, precum și numele documentelor ce însoțesc marfa, dar și tipul și cantitatea mărfurilor;
・ Aviz de însoțire a mărfii.